Un semn sigur de stimă de sine șubredă este când te simți fundamental superior altora.

Același lucru este și când te simți fundamental inferior altora.

Ambele sunt fațete ale aceleiași monede. Este același dezechilibru cauzat de anxietate.

 

Când te simți superior altora ai șanse mari să te simți neîndreptățit la orice.

În situații de stres e posibil să:

  • Să simți că numai tu știi cel mai bine ce-i de făcut, nu doar pentru tine, ci și pentru alții.
  • Să intervii mereu ca să sfătuiești, să salvezi, să mediezi, să preiei controlul.
  • Să ai dificultăți în a face un pas în spate pentru a le permite altora să-și rezolve propriile probleme.

 

Când te simți inferior altora ai șanse mari să te îndoiești de tine sau să consideri că ești a cincea roată la căruță.

În situații de stres e posibil să:

  • Să te arăți mai puțin competent, astfel invitându-i pe ceilalți să preia controlul.
  • Tinzi să fii copleșit de emoții.
  • Să devii ținta bârfelor și a preocupărilor celorlalți.
  • Ți se spune că ești „sensibil”, „fragil”,
  • Sau tu îți spui că ești „leneș” sau „incompetent”.

 

O stimă de sine solidă nu vine din comparația cu ceilalți și nici din surclasarea altora.

Și nici nu e rezultatul unei copilării pline de iubire, siguranță și stabilitate ( Ca și cum ar exista așa ceva…)

O stimă de sine robustă la vârsta maturității se câștigă cu greu. Și necesită să ne privim limitele și vulnerabilitățile cu răbdare, curiozitate, blândețe. Nimeni nu e perfect. Iar procesul de observare a sinelui, de reflecție și schimbare se face cu iubire de sine. ( Harriet Lerner)