Împreună cu colegii mei de la Mind Education, mă implic în conferința online dedicată specialiștilor din resurse umane și managerilor care doresc să dezvolte programe și servicii care să susțină starea de bine a angajaților, precum și încrederea și siguranța psihologică în relații.

Preocuparea pentru subiect a devenit pentru fiecare dintre noi, cât și pentru comunitățile în care trăim și muncim, mult mai mare în această perioadă de criză. Mulți dintre noi suntem conștienți de nevoia de a comunica și la locul de muncă despre subiecte precum anxietatea, depresia sau singurătatea. Mai mult, perioada pe care o traversăm ne dezvăluie punctele vulnerabile, atât la nivel personal cât și la nivel de echipe, iar asta a evidențiat provocări în zone ce țin de reziliență, stres, autonomie, asumare, adaptarea la noutate și incertitudine, cât și la nivel de relații.Pentru a vă familiariza mai bine cu misiunea Mind Education dați click aici. Sănătate emoțională și mentală în organizațiiTemele webinariilor sunt:

  • 27.04.2020 – Conștientizarea și prioritizarea sănătății mentale
  • 28.04.2020 – Pierderea și recâștigarea încrederii în relații
  • 29.04.2020 – Nevoia de inovație și reziliență
  • 30.04.2020 – Redefinirea valorilor și identității după criză

Fiecare webinar va începe la ora 12.00 (la prânz) și va dura 1 oră.