Ori de câte ori ridicăm vocea la copil, îi interpretăm greșit intențiile, nu îl ascultăm cu atenție sau încercâm să îi oprim comportamentul fără a înțelege nevoia din spatele acestuia, ne simțim deconectați de copil. Ne întrebăm dacă suntem părinți buni, ne simțim copleșiți de rușine sau vinovăție și poate căutăm soluții pentru a repara greșeala. Asemenea situații sunt pentru psihologi exemple de rupturi și reparări relaționale, aspecte naturale ale oricărui tip de relație.

 

Ruptura și repararea relațională sunt concepte esențiale în programele de educație parentală bazate pe teoria atașamentului, precum Cercul siguranței. De asemenea, sunt strâns legate de ideea de părinte suficient de bun, propusă de pediatrul Donald Winnicott. Pentru Winnicott, mama suficient de bună este mama care trece treptat de la îndeplinirea tuturor nevoilor copilului la frustrarea graduală a acestuia până când copilul să se poate adapta la limitele și regulile sociale.

 

Cum apar rupturile

Ori de câte ori părintele nu răspunde adecvat nevoilor copilului, are loc o ruptură în conectarea dintre el și copil. Rupturile în conectarea emoțională dintre mamă și copil apar din diferite cauze și au diferite consecințe. Ele pot fi momente naturale de deconectare reciprocă (atunci când copilul vrea să petreacă timp singur, de exemplu), rupturi inofensive (de exemplu, când mama nu înțelege exact ce vrea să spună copilul sau invers), rupturi care apar ca urmare a stabilirii unor reguli pentru copil sau rupturi toxice (de exemplu, când părintele este extrem de furios și agresiv față de copil, înspăimântându-l pe acesta).

 

Ruptura și repararea: aspecte firești ale parenting-ului imperfect

Atașamentul sigur dintre mamă și copil apare atunci când mama este conectată la emoțiile copilului, când le oglindește și le răspunde în mod constant și când mama îndeplinește în mod consecvent nevoile fiziologice și psihologice ale copilului. Pentru că mama nu poate fi disponibilă în acest fel tot timpul (și nici nu este realist să ne așteptăm la acest lucru), rupturile sunt inevitabile. Niciun părinte nu poate reacționa perfect tot timpul la nevoile copilului.

Repararea relației cu copilul: aspect esențial al atașamentului sigur dintre mamă și copil

Când părintele repară în mod constant rupturile care apar în relația cu copilul, acesta învață să aibă încredere în relația cu părintele. În timp, copilul simte că orice s-ar întâmpla, chiar dacă mama este uneori obosită, iritată, frustrată sau ocupată, relația dintre ei rămâne sigură, pentru că orice conflict este rezolvat, orice ruptură este reparată.

 

Blocajele pe care le poate avea părintele în încercarea de a se reconecta cu copilul:

  • Vinovăția pe care o simte părintele față de momentul în care s-a produs ruptura (de obicei, furia părintelui).
  • Aspecte trecute și nerezolvate din propria copilărie.
  • Rușinea părintelui.
  • Dorința părintelui de a trece mai departe, ca și cum ruptura nu s-a produs.

 

Cum repari relația și te reconectezi cu copilul:

Daniel J. Siegel și Mary Hartzell,  ne oferă câteva recomandări în cartea ”Parenting from the Inside Out”, recomandări pe care le am și eu în vedere în relație cu fetița mea:

  • Încearcă să redevii calm. Câteva idei: respiră, fă o activitate fizică, mergi într-o altă cameră, bea un pahar cu apă sau ceai, etc.
  • Reflectează la situația prezentă. Să te poți focusa pe experiența ta și a copilului este esențial în a repara relația. Gândește-te cum să te reconectezi cu copilul. Vezi interacțiunea din punctul de vedere al copilului. Gândește-te la aspectele tale din trecut nerezolvate care s-au activat acum.
  • Mergi la copil și spune-i că intenția ta este să vă reconectați/ să vă împăcați. Ai în vedere ambele perspective: ”A fost greu pentru amândoi să ne certăm așa. Îmi doresc să ne împăcăm. Hai să vorbim despre asta”.
  • Ascultă ce spune copilul despre asta și care sunt emoțiile lui.
  • Reflectează înapoi către copil ce auzi din ceea ce îți spune. Discută despre aspectul toxic al rupturii. Spune-i copilului că, uneori, oamenii, chiar și părinții au momente în care se simt copleșiți și acționează nepotrivit”.

 

 

Ruptura si repararea relațională ajută la dezvoltarea copilului

Rupturile și reparările relaționale îl ajută pe copil în mai multe feluri:

 

  1. Copilul învață că oamenii nu sunt perfecți – nici măcar părinții. Acest lucru îl apără pe copil de tendințele perfecționiste și de așteptările nerealiste față de alte persoane. Când părinții își recunosc greșelile și încearcă să repare relația cu copilul, acesta din urmă învață că și propriile greșeli sunt acceptabile.

 

  1. Copilul descoperă că părintele este o persoană separată, cu nevoi, probleme sau preferințe diferite de ale copilului. Această realitate este trăită și înțeleasă treptat de către copil, începând cu primii ani de viață.

 

  1. Îl ajută pe copil să își formeze capacitatea sau funcția reflexivă – adică înțelegerea că oamenii pot gândi diferit și că fiecare comportament al oamenilor are la bază anumite intenții, stări emoționale și gânduri. Studiile arată că această capacitate joacă un rol semnificativ în gestionarea emoțiilor, în încrederea copilului în propria gândire și în propriile decizii, precum și în crearea unui stil de atașament sigur.

 

Aceeași capacitate intră în acțiune și atunci când tu, ca părinte, îți dai seama că în relația cu copilul a avut loc o ruptură pe care trebuie să o repari.

 

  1. Copilul înțelege că mama/părintele este o persoană multidimensională: de cele mai multe ori, interacțiunea cu mama este pozitivă, alteori nu. Acest lucru îl ajută pe copil să își formeze o percepție flexibilă asupra oamenilor și asupra relațiilor („Uneori, oamenii se înțeleg bine, alteori nu.”) și nu una absolută, în termeni de „alb și negru” („Oamenii sunt fie buni, fie răi.”, „Eu sunt fie bun, fie rău.”).

 

  1. Îi oferă copilului un model de a menține relații sănătoase la rândul lui, în copilărie și la maturitate. Nicio relație nu este perfect armonioasă și nicio persoană nu este calmă și înțelegătoare tot timpul. Ruptura și repararea relațională dintre părinte și copil îl învață pe acesta cum să repare la rândul lui alte relații.

 

  1. Părintele nu are întotdeauna dreptate. Uneori, copilul are dreptate, iar părintele greșește. Este important ca părintele să recunoască acest lucru și să își ceară scuze. Astfel, copilul învață să aibă încredere în propriile percepții, atitudini și gânduri, o încredere esențială pentru echilibrul emoțional al acestuia.

 

Important!

  • Pentru a încuraja un atașament sigur, este esențial ca părintele să inițieze repararea relației și, atunci când copilul respinge încercarea părintelui, să încerce repararea relației de câte ori este nevoie.
  • Repararea relației funcționează dacă părintele nu repetă de foarte multe ori aceeași greșeală față de copil și dacă asumarea greșelii este sinceră.
  • Rupturile din relația părinte-copil ar trebui să fie ocazionale și întotdeauna însoțite de reparare.
  • Nu încerca să repari relația atunci când tu sau copilul sunteți încă furioși sau agitați. Așteaptă până când amândoi sunteți calmi.

 

Ruptura relațională apare în orice tip de relație, pentru simplul motiv că nu avem destule resurse emoționale și fizice pentru a fi prezenți și disponibili pentru alte persoane tot timpul. Este important să evităm rupturile toxice (când părintele este într-o stare emoțională intensă de lungă durată, de exemplu), iar acest lucru este posibil doar dacă acordăm atenție și propriilor nevoi personale și dacă stabilim granițe sănătoase în relațiile cu cei din jur.

 

Conectare și deconectare în relația de cuplu

Orice relație importantă pentru noi presupune și momente tensionate, de ruptură. În mod similar, se întâmplă și în relația de cuplu. De aceea, la final vă las cu un citat frumos de-al lui Sue Johnson.

 

Acest articol rezonează cu tine? Iată câteva moduri în care îți pot oferi suport.


Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *