Mă preocupă relaţia mamă –fiică, aşa că mi-am propus să scriu, să simt, să meditez mai mult la ce înseamnă şi ce impact are această relaţie asupra tuturor fiicelor, indiferent de vârsta lor. Mă refer la relaţia cu propria mea mamă, la relaţia pe care o am eu cu fiica mea, la relaţiile, de multe ori, devastatoare mamă –fiică pe care le întâlnesc în şedinţele de psihoterapie.

 

Dacă relaţia cu mama voastră vă interesează şi v-aţi dorit mereu să fie mai bună, vă recomand să citiţi articolul Petronelei Rotar: ziua în care mi-am recuparat mama.

 

E un text, cum puţine găseşti, despre cum fiica încearcă să-şi readucă mama mai aproape de sufletul ei, într-un fel în care nu au fost niciodată. Plin de emoţii. Articolul descrie evenimente de-a lungul a trei ani, perioadă în care autoarea a făcut psihoterapie.

 

Ne este greu să spunem celorlalţi că relaţia cu mama noastră nu este una bună. De fapt, ne este greu să recunoaştem şi în sinea noastră şi să conştientizăm legătura pe care o avem cu mama. Vorbim cu uşurinţă despre ospătarul care ne întârzie comanda, despre serviciile proaste ale unei firme, am început să vorbim chiar şi despre #metoo, dar despre mama nu îndrăznim să vorbim. Pentru că, de multe ori, acolo este durere, tristeţe, vinovăţie, ruşine şi nu vrem să deschidem cutia cu emoţii care ne-ar putea zdruncina.

În plus, societatea promovează mitul mamei iubitoare şi este inacceptabil să simţim tristeţe sau mânie faţă de mama care nu a reuşit să ne împlinească nevoile de bază. Acceptarea limitărilor pe care le are mama, ne eliberează şi ne ajută să ne redescoperim ca femei.

 

Câteva fragmente care apar în text:

  • Eu nu ştiu ce înseamnă un gest de afecţiune cu mama. Gesturile noastre sunt automate, ne pupăm pe obraji ţoc-ţoc, ne ferim una de alta de parcă ne-am contamina cu ceva dacă avem vreun contact fizic mai prelungit.
  • Cum aş putea să mă iubesc eu dacă propria mea mamă nu mă iubeşte?
  • Mama mea s-a bucurat întotdeauna pentru reuşitele mele. Dar nu-mi amintesc să-mi fi spus vreodată că e important să mă gândesc la mine, să mă ascult, să am grijă de mine, să fiu fericită, să fac ceva ce-mi place în viaţă. N-a ştiut să-mi spună asa ceva pentru că ea însăşi n-a reuşit să aibă grijă de ea.
  • Am văzut cum ni s-au transmis, transgeneraţional, de la străbunica, aceleaşi credinţe limitative şi am avut revelaţia uluitoare că sunt foarte asemănătoare mamei mele, oricât m-am străduit să fiu exact invers.
  • Acum, la 40 de ani, am decis sa devin eu mama fetiţei din mine. Să mă felicit, să mă încurajez, să mă înţeleg, să fiu mândră de mine.

psihoterapie online