Am primit întrebarea de mai sus, ca urmare a unui articol pe care l-am scris despre dragostea de mamă şi relaţia plină de emoţii dintre mame şi fiicele lor adulte. Răspund cu câteva idei, pe scurt.

Dragostea de mamă. Ce poate face mama:

Poate fi dureros şi trist pentru tine ca mamă. Mai ales dacă ştii că te-ai străduit din răsputeri să fie bine. Că ai iubit-o pe fiica ta şi atunci când era mică şi acum. Aşa cum ai putut mai bine. Cu evenimentele care, uneori, te copleşeau şi cu experienţa ta viaţă de atunci. Dar că fiica ta n-a simţit dragostea de mamă, în măsura în care avea nevoie. Trecutul nu-l mai putem aduce înapoi. Putem învăţa, cu timpul, să-l acceptăm aşa cum a fost. Şi să ne facem prezentul şi viitorul mai bun.

Poţi să-i povesteşti fiicei despre tine şi despre familia voastră. Despre cum erai tu atunci. Despre cum vedeai tu rolul de mamă şi cum l-ai pus în realitate. Despre emoţiile, gândurile, dorinţele tale de atunci. Despre limitările pe care le aveai. Şi cum ai trecut peste ele. Despre limitările pe care le avea mama ta şi mamele dinaintea ei ( bunica, străbunica). Limitări care te-au influenţat, într-un fel şi pe tine. Că unele lucruri au „venit” peste tine şi au făcut parte din „moştenirea” ta, fără să-ţi fi dorit asta prea mult. Şi care ţi-a fost greu să le schimbi…

Poate sunt şi anumite lucruri despre tine pe care fiica ta nu le ştie. Poate este ceva ce ai evitat să-i spui. De teamă. De ruşine. De prea multe emoţii amestecate. De graba mare pentru ziua de mâine… Aspecte, pe care dacă le-ar şti, ar putea fi utile pentru ea. Pentru că, fiecare dintre noi, avem nevoie să cunoaştem povestea de viaţă a mamei. În felul acesta, ne rescriem propria noastră poveste de viaţă. Una mai clară, una în care Bau-Bau nu este chiar atât de mare. Ne dăm seama că este mai mic şi că putem chiar trăi împreună. Şi putem ajunge, la un moment dat, să facem pace cu trecutul nostru.

Există un anumit moment în care fiica îşi dă seama că mama ei este tot o femeie. Până atunci, mama este mai mult un simbol. O vede pe mamă ca pe cineva care ar trebui să se comporte cu ea la modul ideal. Îi este greu să o vadă pe mamă ca având probleme care rezultă din propriile ei experienţe de viaţă.

 „Să le cunoaştem pe mamele noastre în mod autentic, înseamnă să ne cunoaştem pe noi. Când ştim povestea de viaţă a mamei, avem mai multă compasiune pentru ea.” Harriet Lerner

Este un exerciţiu foarte bun pentru tine ca mamă să faci asta. Este bine şi pentru tine şi pentru fiică. Poate că îţi este greu să te confrunţi cu emoţiile, dar ia-o ca pe o provocare, ca pe un semn de iubire pentru fiica ta. De fapt, emoţiile ne fac vii şi ne apropie unii de alţii. Poate asta este una din cheile care te pot apropia de fiica ta. Dacă fiica ta spune că nu a simţit iubirea ta către ea, poate ai fost mai distantă emoţional, preocupată şi fiica ta te-a simţit rece şi departe de ea.

Ai ocazia acum să experimentezi într-un alt fel dragostea către fiica ta. Cu mai multă compasiune pentru tine şi cu mai multă deschidere faţă de ea. Să asculţi cu inima liberă ce-ţi spune. Să o accepţi aşa cum este. Fără să-i dai sfaturi pe care nu ţi le-a cerut. Să o ajuţi când îţi cere ajutorul.  Să o laşi să te ajute când ai nevoie. Fiica ta este acum o persoană adultă, independentă care poate decide pentru ea. Dar asta înseamnă să faci anumite lucruri altfel decât le-ai făcut până acum. Şi asta se numeşte curaj. Dar aşa, relaţia voastră se poate schimba în mai bine. În mare măsură, prezentul şi viitorul ne aparţin. Şi putem să le facem mai bune pentru noi şi pentru cei dragi nouă.

Ce spun studiile:

Mamele şi fiicele se iubesc, în marea majoritate a cazurilor. Dar ele au perspective diferite în ceea ce priveşte relaţia lor. În sensul că, mamele percep relaţia lor ca fiind mai bună decât o văd fiicele. Interesant este că şi relaţiile apropiate dintre mamă şi fiică trec prin prin toată paleta de emoţii şi presupun tensiuni.  (Karen Fingerman).

 

Dacă doreşti să înţelegi mai bine relaţia cu fiica ta, te pot susţine în călătoria ta prin psihoterapie.