Am vorbit în numărul din iulie 2018 al revistei Psychologies despre relaţia mamă- fiică şi despre tipurile de mame toxice. Unele mamă intră în competiţie cu fiicele lor, le critică, le sabotează, sunt invidioase sau sunt prea apropiate, relaţia devine foarte complicată.
Impactul asupra fiicei
Este un cost imens pentru fiice și foarte dureros. Fetele îşi definesc feminitatea identificându-se prin legătura cu mama lor.
Când acest proces este distorsionat, pentru că mamele sunt critice, manipulatoare, invidioase, abuzive sau absente emoţional, fetele sunt lăsate să se descurce singure şi să-şi găsească un sens în lumea asta.
Ceea ce este foarte greu. Fiicele sunt prinse în capcană crezând că este ceva în neregulă cu ele, nu cu mamele lor. Se simt, de multe ori, ruşinate, vinovate că nu sunt „loiale“ mamei lor.
Le este teamă să recunoască adevărul chiar şi faţă de ele însele: că au o relație toxică cu mama. Fiicele cresc cu ideea că nu este suficient de bine ce fac, că nu sunt suficient de deştepte sau că nu merită să fie iubite.
Se îndoiesc de ele, se critică, intră în relaţii de iubire toxice, în care partenerii lor repetă, de obicei, abuzul făcut de mamă.
Pot dezvolta anxietate, depresie, o relaţie defectuoasă cu banii, tulburări alimentare sau alte adicţii. În plus, toate aceste răni nevindecate vor fi transmise copiilor, în special fetelor, care vor duce moştenirea mai departe.
Ce e de făcut?
Primul pas este să conştientizeze că au sau au avut o relaţie toxică cu mama. Adevărurile dureroase apar greu, e nevoie de multă muncă, efort şi frământare ca să fie rostite şi acceptate.
Dar au trăit prea mult timp îngropând, minimizând şi evitând realitatea. Adevărul este că, într-o astfel de relaţie, există multă durere atât pentru mamă, cât şi pentru fiică, dar fiica nu-şi poate salva mama.
Un obstacol care apare aici este ideea că fiica îi datorează mamei totul şi că trebuie să se sacrifice pentru ea, deoarece „mama mi-a dat viaţă“.
Fiica nu poate fi salvatorul mamei, cea mai bună prietenă, terapeutul ei sau singurul ei motiv de a exista. Nu o poate face fericită pe mamă, oricât de mult timp şi-ar petrece cu ea.
Starea de bine a mamei nu e responsabilitatea fiicei. Fiecare dintre noi, adulţi fiind, este responsabili pentru el şi pentru starea sa de bine.
Aşa că, fiecare are nevoie de un proces de vindecare: mama – pentru rănile ei, fiica – pentru rănile proprii. De multe ori, mama este mai puţin deschisă să schimbe ceva la ea sau în relaţie cu fiica, asta datorită rănilor pe care le are.
În aceste cazuri, e nevoie ca fiica să renunţe la ideea că mama ei ar putea fi vreodată mama de care a avut nevoie. Să înveţe cum ea poate să devină o mamă bună pentru ea și, din această perspectivă, să pună bazele unei noi relaţii, mai sănătoase, cu mama ei.
