Joaca independentă este, așa cum îi spune și numele, forma de joacă în care copilul se joacă singur, în mod liber. Cu siguranță îți dorești, așa cum îmi doresc și eu pentru fetița mea, să oferi multă atenție copilului, să petreci timp de calitate cu el, dar la un moment dat îți dai seama că cel mic este complet dependent de tine, că nu poți face un pas fără el, agățat de tine. Ți-e greu să faci activități simple, de rutină pentru că cel mic îți solicită mereu prezența. E dificil să faci ordine în dulap, să încălzești mâncarea pentru prânz sau chiar să mergi și tu liniștit până la baie, fără cel mic urmărindu-te peste tot?
Sunt mai multe direcții de analizat în această situație, dar ceea ce îți propun astăzi este să explorăm împreună ce este joaca independentă la copil. Numită și joacă solitară, apare în mod natural în primii ani de viață, când copilul nu este încă interesat să interacționeze cu alți copii și este aleasă în mod voluntar mai târziu, când copilul vrea să petreacă timp singur.
Joaca independentă: beneficii pentru copii și pentru părinți
Sunt o mulțime de beneficii atât pentru copii, cât și pentru părinți. Copiii care se joacă singuri își dezvoltă capacitatea de a-și concentra atenția, tolerează mai ușor disconfortul, își exerseaza procesele gândirii, dobândesc mai multă încredere în propriile preferințe sau idei și au un nivel mai ridicat de sănătate emoțională – joaca liberă îi ajută pe copii să proceseze evenimente le-au creat confuzie, stres sau durere.
Când joaca independentă devine o parte a programului zilnic al copiilor, ai mai mult timp pentru propriile tale nevoi și responsabilități. Îți poate chiar salva relația de cuplu, deoarece îți permite să-i acorzi mai mult timp și partenerului tău. În plus, copilul învață, cu timpul, că o relație sănătoasă înseamnă timp petrecut împreună, dar și timp separat.
Cum îl învăț pe copil să se joace independent
Capacitatea de a se juca independent este înnăscută, iar copiii au nevoie doar să li se dea ocazia să se joace liber în siguranță. Pe cât de naturală este tendința copiilor de a se juca liber, pe atât de ușor este pentru părinți să adopte mituri sau convingeri care împiedică joaca independentă a copiilor. Care sunt aceste mituri și cum le depășim?
Mitul „E prea mic, nu știe/nu poate să se joace singur.”
Ai încredere în capacitatea copilului tău de a se juca liber încă din primul an de viață.
Chiar dacă par total neajutorați, copiii pot să își concentreze atenția singuri încă din primele zile de viață, deoarece sunt conduși de curiozitate. Studii realizate în ultimii ani arată că bebelușii și copiii au o activitate mintală mult mai complexă decât ne-am imaginat. Pe de altă parte, copiii vor să facă ceea ce sunt obișnuiți să facă. Dacă părintele se joacă tot timpul cu copilul, copilul va dori să repete această activitate.
Mitul „Joaca independentă înseamnă că îl las singur.”
Încurajează joaca independentă a copilului în prezența ta și alături de alți copii.
Poți începe prin a-l observa pe copil când se joacă. Încurajezi joaca independentă a copilului tău nu doar lăsându-l singur în cameră, ci și stând în preajma lui și observându-l cum se joacă, verbalizând acțiunile lui sau răspunzându-i la întrebări, fără a-i dirija acțiunile, fără a oferi sugestii și fără a rezolva probleme în locul lui. De asemenea, întâlnirile de joacă cu alți copii dezvolta capacitatea copilului de a se juca independent.
Mitul „Dacă refuz să mă joc cu copilul meu, sunt un părinte rău.”
Joaca alături de copilul tău este doar o parte din responsabilitățile de părinte.
Fără îndoială, este benefic pentru copii să petreacă timp împreună cu părinții lor. Dar acest lucru nu exclude joaca independentă, care la rândul ei aduce avantaje semnificative când vine vorba de dezvoltarea copilului. Poți răspunde la insistențele copilului de a vă juca împreună cu blândețe, calm și fermitate. Când părintele are încredere în limitele pe care le stabilește, copilul are încredere să le accepte.
Mitul „Trebuie să intervin în jocul copilului atunci când întâmpină o problemă.”
Ajută-l pe copil verbalizând pașii pe care vrea să îi urmeze pentru a rezolva problema.
Când copilul nu reușește să potrivească jucăriile una în alta sau să rezolve un puzzle, primul impuls al părinților este să îi ofere piesa potrivită. Îl poți ajuta altfel: descrie în cuvinte problema pe care o întâmpină, apoi întreabă-l cum crede că o poate rezolva. Descrie ce se întâmplă când încearcă soluția găsită. Aceasta este o modalitate de a rămâne aproape de copilul tău când îți cere ajutor și de a-i încuraja independența.
Mitul „Joaca trebuie să aibă un scop anume.”
Amintește-ți că joaca înseamnă în primul rând libertate.
Când îi dirijăm pe copii, nu îi lăsăm de fapt să se joace. Deseori, joaca nu arată foarte impresionant: copiii pot petrece minute în șir doar observând o jucărie sau repetând o acțiune simplă. Asemenea momente pot fi considerate de adulți doar o pierdere de vreme, însă ele sunt de fapt esențiale pentru dezvoltarea gândirii, atenției, imaginației și memoriei copilului tău.
Joaca independentă în funcție de vârstă
În primul an de viață, joaca independentă a bebelușului evoluează o dată cu dezvoltarea lui fizica și motrică: se uită în jur, ascultă, întinde mâna pentru a atinge o jucărie, își mișcă mâinile și picioarele.
În perioada 2-5 ani, copilul devine cu adevărat liber să exploreze și este dornic să participe alături de părinte la actvitățile casnice. Este perioada potrivită pentru a-l încuraja pe copil să te ajute la treburile casnice sau să se joace în paralel, de exemplu să pregătească masa pentru păpuși în timp ce tu pregătești prânzul. Pentru copiii de vârstă școlară, joaca independentă poate fi strâns legată de interesele pe care le explorează, de exemplu copiii pasionați de desen pot petrece timpul desenând.
Ce funcționează bine în relație cu fetița mea de trei ani
În primul rând îi orgnizez un cadru în care să se poată juca: la început, elimin ce ar putea afecta siguranța ei, apoi petrecem ceva timp împreună jucându-ne, după care mă retrag treptat din activitate, lăsându-o tot mai mult pe ea să se joace singură. Între timp, eu îmi fac de lucru în cameră, de exemplu fac ordine în dulap sau mă retrag în hol. De acolo, mai arunc, din când în când, câte o privire la ea în cameră. Sigur că, ea vine apoi la mine cerându-mi să mă implic, dar nu e nevoie să răspund mereu tuturor cererilor pe care le are. Asta o ajută să se concentreze mai mult pe ce are în prezent în față, decât să se uite la alte zece jucării la care nu ajunge momentan.
Ce mai ajută: periodic îi pun anumite jucării la vedere, de exemplu pe niște rafturi la care are acces ușor. Așa se joacă mai mult timp singură decât atunci când jucăriile sunt înghesuite într-o cutie. Îi las, de asemenea, momente în care să se plictisească, deși se frustrează și, de multe ori, protestează. Până la urmă, găsește ceva cu care să se joace. Când nu găsește, și e ora de somn, adoarme pe jos, pe salteaua de joacă. Apoi o iau în brațe și o pun la ea în pătuț. Ce e important de reamintit: e o diferență între ”copilul stă singur” versus ”copilul se joacă singur”. În a doua situație, părintele este undeva în apropiere, disponibil și știe care e momentul în care e nevoie să intervină.
Când copilul este suprastimulat de activitățile pe care i le propunem sau de timpul petrecut la ecrane, nu mai e interesantă pentru el opțiunea jocului independent. În final, las aici un principiu simplu care pe mine mă ajută: cu cât facem mai mult pentru copil, cu atât copilul face mai puțin pentru el însuși și cu atât crede mai mult că are nevoie de noi. Joaca independentă se învață în timp, așa că e nevoie de multă răbdare și compasiune față de noi noi și față de copil.
*Text apărut inițial pe mindeducation.ro.
*Sursa foto: Jelleke Vanooteghem on Unsplash
Dacă rezonezi cu această abordare și ai nevoie de suport, mă poți contacta.