În loc să decid o dată pentru totdeauna: „Este stresul rău?“ sau: „Este stresul bun?“, mă interesează în special să înțeleg în ce fel contează felul în care percepem stresul. O întrebare mai bună pe care să ne-o punem fiecare dintre noi, care încercăm să facem față stresului, ar fi: Cred, oare, că am capacitatea de a transforma stresul în ceva bun?
Simptomele stresului. Cum arată stresul ”rău”
Știința ne spune că stresul are probabilitatea cea mai mare de a fi dăunător atunci când sunt adevărate trei lucruri:
- te simți incapabil în fața lui;
- te izolează de alții;
- ți se pare cu totul lipsit de sens și contrar voinței tale.
Modul în care te gândești la stres îl alimentează pe fiecare dintre acești factori. Când consideri stresul garantat dăunător și ceva de evitat, ești mai înclinat să simți toate aceste lucruri: îndoială cu privire la capacitatea ta de a suporta provocările cu care te confrunți, sentimentul că ești singur în suferința ta și incapabil să găsești un sens în dificultățile tale. Pe de altă parte, acceptarea stresului poate transforma aceste stări într-o experiență total diferită. Îndoiala de sine este înlocuită de încredere, frica devine curaj, izolarea se transformă în conectare, iar suferința dă naștere la sens. Și toate fără a scăpa de stres.
Evitarea stresului – care sunt costurile pentru tine. Cum reconsiderăm stresul
Unul dintre beneficiile acceptării stresului este că găsești forța de a urmări țeluri și a îndura experiențe care sunt dificile, dar cu sens. Exercițiul de mai jos te va ajuta să recunoști costurile încercării de a evita stresul în viața ta. Rezervă-ți câteva minute pentru a răspunde la oricare dintre întrebările care par relevante pentru experiențele tale.
- Oportunități ratate. Ce evenimente, experiențe, activități, roluri sau alte oportunități ai refuzat sau eliminat din viața ta, pentru că ai crezut că sunt (sau vor fi) prea stresante? • Viața ta a fost îmbunătățită sau limitată de aceste alegeri? • Care este costul ratării acestor oportunități?
- Adaptarea prin evitare. La ce activități, substanțe sau alte mijloace de „evadare“ apelezi atunci când vrei să eviți, să înlături sau să amorțești gândurile și sentimentele legate de stresul din viața ta? • Reprezintă aceste strategii de adaptare o bună utilizare a timpului, a energiei și a vieții tale? Sporesc sensul sau te ajută să crești? • Sunt aceste strategii de adaptare autodistructive?
- Limitarea viitorului. Există ceva ce-ți dorești să faci, să trăiești, să accepți sau să schimbi, dacă nu ți-ar fi teamă de stresul pe care l-ar putea aduce în viața ta? • Cum ar fi îmbunătățită viața ta prin urmărirea oricăreia dintre aceste posibilități? • Care este costul faptului că nu îți permiți să le urmărești?
Ești cel mai înclinat să te simți o victimă a stresului din viața ta atunci când uiți de contextul în care se desfășoară stresul.Toată lumea are un Everest. Indiferent dacă e vorba de o ascensiune pe care ai ales-o sau de o împrejurare în care te găsești, te afli în toiul unei călătorii importante. Îți închipui un alpinist escaladând Everestul, spunând: „Ce bătaie de cap!“? Sau petrecând prima noapte în „zona morții“ de pe munte și gândindu-se: „Nu am nevoie de stresul ăsta!“? Alpinistul cunoaște contextul stresului său. Are un sens personal pentru el; alpinistul l-a ales. „O simplă noapte rece și întunecoasă pe coasta Everestului“ este un mod de a-ți reaminti de paradoxul stresului. Provocările cele mai semnificative din viața ta vor fi însoțite de câteva nopți întunecoase.
Stresul cotidian
Orice lucru din viață care cauzează stres începe să arate a problemă. Dacă simți stres la serviciu, crezi că e ceva în neregulă cu locul tău de muncă. Dacă simți stres în căsnicie, crezi că e ceva în neregulă cu relația ta. Dacă simți stres ca părinte, crezi că e ceva în neregulă cu stilul tău de creștere a copiilor (sau cu copiii tăi). Dacă e stresant să încerci să faci o schimbare, crezi că e ceva în neregulă cu țelul tău. Când crezi că viața ar trebui să fie mai puțin tensionată, faptul că te simți stresat poate părea, de asemenea, un semn că nu ești capabil: dacă ai fi suficient de puternic, suficient de deștept sau suficient de bun, nu ai fi stresat. Stresul devine, mai degrabă, un semn al eșecului personal, decât dovada că ești om. Acest tip de gândire explică, parțial, de ce considerarea stresului ca fiind dăunător crește riscul de depresie. Când ai această mentalitate, ești mai înclinat să te simți copleșit și deznădăjduit.
Legătura dintre stres și sens în viață. Costurile evitării pe termen lung
Alegând să vezi legătura dintre stres și sens, te poți elibera de senzația sâcâitoare că e ceva în neregulă cu viața ta sau că nu ești capabil să faci față provocărilor cu care te confrunți. Chiar dacă nu orice moment frustrant pare semnificativ, stresul și sensul sunt legate în mod inextricabil în contextul mai larg al vieții tale. Când privești lucrurile din această perspectivă, viața nu devine mai puțin stresantă, dar poate că- păta mai mult sens.
Psihologii numesc acest ciclu vicios generarea stresului. Este consecința ironică a încercării de a evita stresul: ajungi să creezi mai multe surse de stres, în timp ce epuizezi resursele care ar trebui să te susțină. Pe măsură ce se acumulează stres, devii din ce în ce mai copleșit și izolat și, prin urmare, chiar mai înclinat să te bazezi pe strategii de adaptare prin evitare, cum ar fi încercarea de a ocoli situațiile stresante sau de a fugi de sentimentele tale, apelând la distracții autodistructive. Cu cât ești mai ferm dedicat evitării stresului, cu atât ai o probabilitate mai mare de a te ajunge pe această spirală descendentă. Așa cum scriu psihologii Richard Ryan, Veronika Huta și Edward Deci în cartea The Exploration of Happiness „Cu cât cineva țintește mai direct maximizarea plăcerii și evitarea durerii, cu atât este mai probabil să aibă, în schimb, o viață lipsită de profunzime, de sens și de aderență socială“.
*/Text preluat din cartea ”Partea pozitivă a stresului”, Kelly McGonigal
