Un semn că ego-ul meu s-a activat este când țin cu orice preț ca partenerul meu să vadă lumea cum o văd eu, să gândească ca mine, să fie ca mine.

Când partenerul gândește și acționează cât mai similar mie, ego-ul meu se liniștește. Ego primește confort și reasigurare că are dreptate și că relația pe care o avem este stabilă.

Când partenerul face niște alegeri pe care eu nu le-aș face, ego-ul meu se inflamează și apare un conflict intern. Și mă face să mă simt în nesiguranță. Și atunci, cel mai adesea, încerc să controlez situația. Și să conving partenerul să se poarte într-un mod acceptat și de mine, „considerând că este spre binele lui.”

 

Când însă iubesc cu adevărat am siguranța și încrederea că pot îmbrățișa diferențele dintre mine și partenerul meu. Înțeleg că omul de lângă mine este complex și controlul nu-l va aduce mai aproape de mine. Dimpotrivă, va înteți lupta pentru putere și deconectarea. Desigur, pot să-i spun care este perspectiva mea, dar nu-l pot forța, manipula, controla să facă ce îmi doresc.

Cei mai iubitori oameni sunt cei care pot ieși din perspectiva lor, astfel încât să poată vedea și perspective diferite de ale lor. Un mod de a defini iubirea este și acela de a putea vedea și înțelege perspective diferite. Acesta este compasiunea, o formă supremă de iubire. Compasiunea este o abilitate care se poate exersa și îmbunătăți.