Nu sunt mulțumit pe deplin de alegerile mele, în dragoste. În mintea noastră există cel puțin 3 « voci » : vocea hormonilor, vocea inimii și vocea rațiunii. Acestea se comporta ca Parlamentul României și fiecare încearcă să-și impună punctul de vedere.

 

Ce “voce” alegem pentru a avea o relație de cuplu sănătoasă?

În ceea ce privește dragostea, ne ducem spre calea eșecului, dacă vom face o alegere bazată doar pe ceea ce spune o singura voce.

Secretul este de a reuși să « împăcăm » cele trei voci. Să le facem să ajungă la un compromis acceptabil. Adică, să ascultăm atât instinctul nostru, cât și valorile după care ne conducem viața.

 

Cu alte cuvinte, chiar dacă suntem îndrăgostiți, asta nu ne poate împiedica să-l vedem și să-l cunoaștem pe celălalt așa cum este el în realitate. Mai departe, putem face un exercițiu de imaginație, încercând să ne imaginam dacă și cum ne vedem în viitor cu celălalt. Cu defectele și calitățile lui. Și să ne gândim dacă putem trăi cu asta sau nu.

 

A fi îndrăgostit este nemaipomenit, dar a fi și inteligent în același timp este extraordinar. Este necesar cu alte cuvinte, un exercițiu de sinceritate față de noi înșine, în primul rând. Nimeni nu e prefect și nici noi nu suntem. Nu putem cere celuilalt ceva ce nici noi nu bifăm.

 

 

Secretul unei relații de cuplu reușite

În concluzie, secretul unei relații reușite este de a ști să ne bucurăm de ceea ce avem în comun și de calitățile celuilalt. Acceptând în același timp diferențele dintre noi și trăind cu ele. De aceea, este necesară sinceritatea și exercițiul de imaginație. A oferi dragostea necondiționat și a o trăi ca pe o sursă de împlinire. Nu de suferință și durere (dezamăgire, sacrificii autoimpuse). Ci ca pe ceva ce există în noi și oferim celuilalt pentru că așa ne dorim și ne face plăcere.

 

De ce nu sunt mulțumit cu viața mea, de ce îmi doresc mai mult ? Și ce legătură are cu nemulțumirea în relația de cuplu?

Pentru că nimeni nu ne-a învățat să ne bucurăm de ceea ce avem, în mod necondiționat.

Pentru că în copilărie, unora dintre noi, ni s-a spus mereu că nu suntem în stare de nimic, că nu vom face nimic toată viața.

Pentru că ni s-a spus că alții sunt mai buni decât noi. Iar asta, ni se întipărește atât de mult în mintea noastră, încât devine un tipar și un scenariu de viață, după care vom fi mereu în competiție cu toți, inclusiv cu noi înșine.

 

Nu sunt mulțumit. Încercăm să (ne) demonstrăm contrariul, că putem face mereu mai mult, obține mai mult, pentru a-i depăși pe alții. Și pentru a demonstra că suntem mai buni ca ei. Astfel, ne considerăm victime ale societății, ale vieții, ale altora, chiar și ale persoanei iubite, confundând iubirea cu dependența. În final, devenind incapabili de a avea o relație de cuplu reușită.

 

Dacă oferim dragostea noastră cuiva cu care avem ceva în comun la nivelul valorilor, fără să cerem ceva în schimb.

Dacă reușim să-l iubim și să-l acceptăm pe celălalt în viața noastră ca partener egal, așa cum este el.

Atunci devine mai simplu să fim fericiți doar pentru că așa ne propunem, așa alegem să fim și nu pentru că așteptăm asta de la celălalt. Putem ști, de asemenea, dacă relația în care dorim să intrăm are șanse de reușită sau nu, adică putem alege în cunoștință de cauză.

 

Dragostea pasiune versus dragostea asumată

Dragostea – pasiune apare ca un foc de artificii sau ca un foc de paie și, la fel de repede, dispare. Dragostea autentică, asumată, este ca un foc de lemne care arde încet și care nu se stinge atât timp cât mai pui, din când în când, un lemn. Este o dragoste care trebuie întreținută, pe care ți-o asumi și pentru care e nevoie să muncești, să o întreții. Nu se întreține singură.

 

Dragostea ca relație de cuplu fericită, devine o chestiune de opțiune, de asumare și de alegere conștientă și « premeditată ».

În fond, de ce n-ar fi așa ? E mai interesant, mai simplu și chiar mai sănătos să fim fericiți decât nefericiți, nu-i așa ?

 

*Articol scris de Corneliu Diaconescu, psihoterapeut.

 

Ți-au plăcut rândurile de mai sus?

Sunt Delia Lungu, psihoterapeut de familie și de cuplu.

Iată câteva moduri în care îți pot oferi suport.