Am scris rândurile de mai jos, cu gândul la cuplurile în care partenerii sunt prinși într-o dinamică negativă și conflict care îi aduce, de multe ori, la terapie de cuplu.

 

Pe mine mă văd ca un curcubeu cu toate culorile și nuanțele.

Pe celălalt îl văd în alb și negru.

 

Pe mine mă văd ca o floare cu multe culori.

Pe celălalt îl văd ca o floare stilizată.

 

Argumentele mele le văd complexe și întemeiate.

Argumentele celuilalt le văd simple și neîntemeiate.

 

La mine se simte durerea, furia, frica, tristețea.

La celălalt văd doar critica, protestul sau retragerea și evitarea.

 

Pe mine mă văd cu bune intenții.

Celuilalt îi atribui, cu timpul, intenții negative.

 

Și toate astea, pentru că sunt prea prins în POVESTEA mea: în ce simt, în ce gândesc, în ce fac.

Și asta mă face să nu-l mai pot vedea cu adevărat și pe celălalt.

Desigur, și reciproca e valabilă.

 

În realitate, toți avem aceleași nevoi: de a ne simți iubiți, apreciați, acceptați, de a ne simți în siguranță, de a fi conectați cu ceilalți, de a avea încredere în noi și în ceilalți, de autonomie, de intimitate.

 

Acum, nu este despre a încerca să-l schimb pe celălalt.

Ce pot face eu pentru moment este să-mi păstrez flexibilitatea mentală și grija față de mine.

 

Voi avea nevoie de asta astăzi, în zilele, săptămânile și lunile următoare.