Nu e uşor să trăieşti cu anxietate. Să stai mereu cu sufletul la gură că s-ar putea întâmpla vreo grozăvie cu tine, cu familia ta sau cu alte persoane dragi. În plus, dacă apar şi atacurile de panică, te simţi ca într-un carusel de emoţii şi senzaţii, care te coboară tot mai jos. Iar la sfârşit eşti istovit de puteri, te simţi mic şi neputincios  şi nu mai înţelegi nimic despre ce mai înseamnă şi viaţa asta.

Povestea atacurilor mele de panică

Spun toate astea pentru că a fost o vreme când, cu atacul de panică m-am întâlnit şi eu. Să tot fie vreo 20 de ani de atunci, acum că scriu asta pare într-adevăr că a trecut mult timp. N-a fost o întâlnire prea frumoasă: palpitaţii, amorţeli, senzaţie de sufocare, insomnie, o stare permanentă de slăbiciune şi neputinţă, zero viaţă socială. Abia mă târâiam dintr-o cameră în alta cu mare greutate. Toate simptomele atacului de panică parcă s-au adunat la mine. Practic, povestea asta mi-a umbrit ultimul an de studenţie pe care mi l-am petrecut încercând cu disperare să găsesc soluţii la problema mea.

Sigur că, primul pas a fost să merg la toţi doctorii care m-au asigurat că nu ar fi nimic în neregulă cu sănătatea mea. Şi aşa am ajuns, în final, în cabinetul unui psihoterapeut. O doamnă tânără, draguţă care m-a ajutat mult. Şi când spun mult mă gândesc la faptul că, uneori, în viaţa noastră apare cineva care, nu doar ne ajută să găsim o rezolvare la o problemă pe care o avem, ci ajungem să ne schimbăm întreaga viaţă. Aşa s-a întâmplat şi cu mine: am scăpat de atacurile de panică, dar, cel mai important este că toată viaţa mea s-a schimbat. Nu imediat, ci în timp şi cu efort conştient şi susţinut din partea mea. În atacul de panică, simptomele pe care ni le transmite corpul sunt, de fapt, nişte mesaje. Şi anume, că este nevoie să vedem ce este cu nevoile noastre şi cu viaţa noastră, în general şi să reflectăm în ce măsură anumite credinţe, atitudini, dorinţe de-ale noastre ar putea fi reconsiderate.

Despre atacurile de panică s-a scris mult şi sunt multe informaţii uşor de accesat, de aceea m-am gândit să mă opresc aici la o singură tehnică, din multele care există, pe care aţi putea să o folosiţi. Pentru mine a fost şi este utilă. Poate vă este şi vouă. Pentru un suport mai susţinut, poţi lua în considerare parcurgerea unor şedinţe de psihoterapie.

Partea noastră curajoasă

E nevoie să găseşti şi să dezvolţi în tine o parte care este curajoasă, care este mereu alături de tine. Te susţine în tot ce faci şi îşi oferă o multitudine de alegeri. Să-l denumim Partea mea Curajoasă. Vei avea o altă perspectivă care va fi mai aproape de tine şi poate deveni un filtru în momentele de panică.  Pentru a ajunge aici va fi nevoie de ceva timp şi de mult exerciţiu.

Un prim pas este de a începe să priveşti Partea ta Curajoasă ca pe ceva ce este în tine, care gândeşte într-un anumit fel şi care are o voce distinctă. Partea ta Curajoasă îţi reaminteşte că ai mereu posibilitatea de a alege, te face să te simţi în siguranţă. Ea este alături în toate eforturile tale şi are încredere în tine.  Este permisivă, te acceptă aşa cum eşti şi este flexibilă. Te ajută să-ţi atingi scopurile. Darul pe care ţi-l oferă este că te ajută să te simţi în siguranţă în timp ce tu acţionezi.

Partea îngrijorată, critică şi cea fără de speranţă

Mai avem şi o Parte Îngrijorată care interpretează eronat emoţiile noastre. Când începi să simţi anxietate, Partea Îngrijorată spune „Sunt îngrozit/ ă”. Această reacţie te împiedică şi te blochează să găseşti soluţii. Pe când, Partea Curajoasă îţi dă timp să-ţi observi emoţiile şi te ajută să le interpretezi într-un mod mult mai realist. Te ajută să ţii emoţiile şi senzaţii în frâu: „Încep să simt ceva teamă acum.” Cu siguranţă, se simt schimbări în nivelul de tensiune, când creşte sau când scade, fără a avea însă variaţii extreme.

Mai avem şi o Parte Critică care ne aduce aminte de greşelile şi eşecurile noastre. „Eşti slab, vei greşi/eşua şi acum.” Şi Partea Curajoasă te încurajează să faci ce poţi în momentul prezent şi îţi poate spune: „ Acum te concentrezi pe acest pas. Indiferent ce se întâmplă, du-l până la capăt. Apoi poţi decide dacă vei să faci altceva.”

Mai avem şi o Parte Fără Speranţă care subestimează capacitatea noastră de aface lucruri. „Nu pot, este imposibil.”În schimb,Partea Curajoasă ne poate spune „ Nu sunt pregătit încă. Aş putea încerca ceva puţin mai uşor.” Îţi aminteşte că eşti în control şi poţi rezolva situaţia.

Observă ce permisivă este Partea Curajoasă. Cu cât îţi oferi mai multă libertate, cu atât te vei simţi mai bine. Nu îţi cere să performezi. Te poţi opri unde vrei. De asemenea, poţi căuta oricând suport, nu trebuie să treci singur/ă prin toate astea. Vei observa că atunci când le vei spune şi altora prin ce treci, vei simţi mai bine, mai liber. Cu cât te forţezi să ţii împreună toate gândurile şi emoţiile, cu atât te vei simţi mai blocat. Când te simţi mai liber, abia atunci poţi să te apropii de scopurile şi dorinţele tale.

Ce poţi face

Poţi să-ţi reduci disconfortul. „Nu este o urgenţă, nu s-a întâmplat nimic grav. Pot să mă calmez.” În aceeaşi măsură, este în regulă dacă te simţi într-o oarecare măsură nervos. Este puţin probabil că te vei simţi perfect calm când încerci să faci ceva ce depăşeşte gradul tău de confort ( de ex. să mergi într-un loc necunoscut sau aglomerat, să mergi la un interviu de angajare). Dacă ai simţit panică când ai mers într-un restaurant, este firesc să te simţi inconfortabil data următoare. Dar te aştepţi la asta şi accepţi. Probabil va trebui să treci prin situaţia asta de mai multe ori până când vei simţi că îţi este confortabil.

Cu singranţă, nu vei putea rămâne doar cu Partea ta Curajoasă tot timpul, chiar dacă îţi propui asta. Mintea noastră zboară către Partea Îngrijorată sau către Partea Critică sau cea Fără Speranţă. E nevoie să te aştepţi că se va întâmpla. Când conştientizezi că apare vocea negativă, adică cea îngrijorată, cea critică sau cea fără speranţă, întrerupe tiparul gândirii şi întoarce-te către partea ta cea suportivă şi curajoasă.

De câte ori eşti în dificultate, întreabă-te: „cum aş putea să am grijă de mine şi să mă susţin?”. Cu siguranţă, nu vei putea elimina toate gândurile negative. Dar gândeşte-te că poţi aduce o altă voce care să te suţină în paralel. De exemplu, când te auzi spunând „este înfricoşător pentru mine să fac asta” poţi să îţi spui „Chiar dacă îmi este teamă acum, tot am să fac lucrul pe care mi l-am propus.”  Cu siguranţă, vei simţi frica, dar important este ca motorul acţiunilor tale să aibă la bază dorinţa ta de a face ce ţi-ai propus. Acesta este curajul: când simţi frica, o recunoşti că există. Şi, în ciuda a ceea ce simţi, decizi să mergi mai departe cu acţiunile tale. Atât cât poţi.

psihoterapie online


Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *